Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Măsurarea inflației și evaluarea strategiei

Pentru a menține stabilitatea prețurilor, avem nevoie de o măsură fiabilă a inflației care să ne indice cum variază prețurile în economie. Măsura noastră actuală, indicele armonizat al prețurilor de consum, rămâne cea mai adecvată în acest scop. Aceasta ar trebui să reflecte însă mai fidel, acolo unde este posibil, și experiențele cetățenilor cu privire la majorarea prețurilor.

Din acest motiv, Consiliul guvernatorilor sprijină includerea costurilor deținerii unei locuințe în această măsură, dar implementarea acesteia va fi una îndelungată. Între timp, vom utiliza și alte măsuri ale inflației, care includ costurile deținerii unei locuințe, în vederea unei mai bune înțelegeri a variației prețurilor în economie.

De ce măsurarea inflației a făcut parte din evaluarea strategiei noastre?

O măsură fiabilă a inflației ne ajută să ne desfășurăm mai bine activitatea

Misiunea noastră este menținerea stabilității prețurilor. Îndeplinim această misiune asigurându-ne că inflația – rata la care prețurile generale ale bunurilor și serviciilor variază în timp – rămâne scăzută, stabilă și previzibilă.

Pentru a o îndeplini cu succes, avem nevoie de o măsură fiabilă a inflației. Analizăm prețurile a sute de articole achiziționate, de regulă, de cetățeni. Acestea includ bunuri precum alimente, îmbrăcăminte sau automobile, dar și servicii precum facturi de telefonie mobilă, bilete de tren și chiar chirii. Toate acestea, combinate, ne oferă o indicație cu privire la cât de mult variază prețurile în economie în ansamblu.

Ce măsură utilizăm în zona euro?

În zona euro, această imagine de ansamblu este furnizată de indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), care este elaborat de oficiul de statistică al UE. Acesta este similar unui coș de cumpărături imens care conține 295 de bunuri și servicii din toate țările zonei euro și este conceput astfel încât să fie reprezentativ pentru articolele achiziționate, de regulă, de cetățeni.

Această măsură globală reprezintă o bună modalitate de a ține evidența modului în care prețurile variază în economie. Este similară unei hărți care ajută BCE să ia deciziile corecte. La fel cum o hartă trebuie să fie fiabilă și actualizată pentru a indica obstacolele sau noile trasee de urmat, BCE are nevoie de o măsură a inflației credibilă, fiabilă, oportună și comparabilă.

Ce dificultăți caracterizează măsurarea inflației?

Măsurarea inflației poate fi o misiune complexă

Este dificil să ne asigurăm că măsura inflației pe care o utilizăm se ridică la înălțimea acestor standarde. Calitatea bunurilor și serviciilor poate varia în timp. Poate că cel mai recent telefon mobil al tău, de exemplu, a costat mai mult decât cel precedent, însă prețul mai ridicat ar putea reflecta calitatea sa superioară, și nu inflația. Totodată, bunurile și serviciile noi și inovatoare le înlocuiesc pe cele vechi în ritmuri mult mai rapide, ceea ce îngreunează măsurarea în timp. Intensificarea cumpărăturilor online, în cazul cărora prețurile pot fi diferite de cele din magazinele locale, complică, de asemenea, măsurarea variațiilor prețurilor.

Integrarea costurilor aferente locuințelor ocupate de proprietari reprezintă o provocare

În anul 2020, cetățenii europeni ne-au transmis preocupările lor cu privire la creșterea costurilor locuințelor. Cu toate acestea, măsura inflației pe care o utilizăm nu a reflectat în totalitate costurile deținerii unei locuințe, mai exact pe cele aferente locuințelor ocupate de proprietari. La acel moment, prețurile locuințelor înregistraseră o perioadă creșteri în numeroase țări din zona euro, în timp ce inflația se menținuse la niveluri scăzute.

Există mai multe motive pentru care costurile deținerii unei locuințe nu au fost incluse până acum în măsura inflației pe care o utilizăm.

De exemplu, ponderea persoanelor care dețin în proprietate locuințe variază de la o țară la alta. Prin urmare, statisticile privind locuințele de închiriat sunt mult mai relevante în țări cu piețe mari ale chiriilor. În aceste țări, nivelurile chiriei pot fi utilizate pentru a estima costurile aferente locuințelor ocupate de proprietari. Pe de altă parte, în țările cu piețe mai mici ale chiriilor, pe care se fac mai multe achiziții imobiliare, pot fi utilizate prețurile de vânzare ale caselor și ale apartamentelor pentru a calcula trendurile prețurilor pentru locuințele ocupate de proprietari.

Astfel de diferențe fac dificilă identificarea unei măsuri comparabile în zona euro.

Ameliorarea măsurării inflației pentru viitor

Dorim să utilizăm o măsură a inflației care să reflecte cât mai fidel cu putință experiențele cetățenilor. Din acest motiv, Consiliul guvernatorilor sprijină includerea locuințelor ocupate de proprietari în IAPC. Este însă o sarcină dificilă și va fi nevoie de timp pentru a o pune în aplicare.

Până atunci, vom continua să utilizăm IAPC actual ca referință principală pentru măsurarea inflației. Pentru a ne îmbunătăți însă în continuare înțelegerea modului în care prețurile variază în economie, vom monitoriza și alte măsuri ale inflației care includ locuințele ocupate de proprietari.

MAI MULT
Inflation measurement and its assessment in the strategy review
EVALUAREA STRATEGIEI
Ai nevoie de mai multe informații?