Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Prezentare generală

În pofida unei creșteri economice peste așteptări în semestrul I 2022, legată de efectele redeschiderii economiei și de redresarea puternică a turismului, războiul din Ucraina continuă să aibă consecințe economice care deteriorează perspectivele economiei zonei euro, determinând în același timp intensificarea în continuare a presiunilor inflaționiste.[1] Perturbările la nivelul aprovizionării cu gaze naturale, la care s-a adăugat saltul vertiginos al prețurilor gazelor naturale și ale energiei electrice, au sporit incertitudinile, au afectat sever încrederea și au condus la pierderi tot mai mari la nivelul veniturilor reale, care vor genera, potrivit anticipațiilor, o stagnare a economiei zonei euro în semestrul II 2022 și în trimestrul I al anului viitor. Incertitudinile care marchează perspectivele atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu se mențin ridicate. Proiecțiile experților se bazează pe ipotezele potrivit cărora cererea de gaze naturale va fi temperată de nivelul înalt al prețurilor și de măsurile preventive de economisire a energiei (în urma acordului recent al UE privind reducerea cererii de gaze naturale cu până la 15%) și nu va fi necesară nicio raționalizare majoră a gazelor naturale. Cu toate acestea, se estimează că vor fi necesare unele reduceri ale producției în perioada iernii în țările care depind în mod semnificativ de importurile de gaze naturale din Rusia și care se confruntă cu riscul unui deficit de aprovizionare. Deși blocajele la nivelul ofertei s-au diminuat recent într-un ritm relativ mai alert decât s-a anticipat, acestea afectează încă activitatea economică și se previzionează că se vor disipa numai progresiv. Pe termen mediu, pe fondul reechilibrării pieței energiei, al reducerii incertitudinilor, al soluționării blocajelor la nivelul ofertei și al ameliorării veniturilor reale, se anticipează o revigorare a creșterii economice, în pofida unor condiții de finanțare mai puțin favorabile. Se estimează o deteriorare a condițiilor pe piața forței de muncă ca urmare a încetinirii activității economice, deși aceasta va rămâne, în linii mari, relativ rezilientă. Pe ansamblu, potrivit anticipațiilor, creșterea medie anuală a PIB real se va situa la 3,1% în anul 2022, va încetini semnificativ la 0,9% în 2023 și se va redresa la 1,9% în 2024. Comparativ cu proiecțiile experților Eurosistemului din luna iunie 2022, perspectivele creșterii PIB au fost revizuite în sens ascendent cu 0,3 puncte procentuale pentru 2022, după rezultatele peste așteptări din prima jumătate a anului, și în sens descendent cu 1,2 puncte procentuale pentru 2023 și cu 0,2 puncte procentuale pentru 2024, în principal ca urmare a impactului perturbărilor la nivelul ofertei de produse energetice, a majorării inflației și a scăderii asociate a încrederii.

Inflația continuă să se intensifice pe seama persistenței unor șocuri ample la nivelul ofertei, care se propagă la nivelul prețurilor de consum într-un ritm mai alert decât în trecut. Se estimează că inflația IAPC totală se va menține peste nivelul de 9% pentru restul anului 2022 pe seama prețurilor extrem de ridicate ale produselor energetice și ale materiilor prime alimentare, precum și a presiunilor în sensul creșterii generate de redeschiderea economiei, a deficitelor la nivelul ofertei și a condițiilor restrictive pe piețele forței de muncă. Scăderea anticipată a inflației, în medie, de la 8,1% în 2022 la 5,5% în 2023 și 2,3% în 2024 reflectă cu precădere o reducere pronunțată a dinamicii prețurilor produselor energetice și ale alimentelor, ca urmare a unor efecte de bază negative și a diminuării estimate a prețurilor materiilor prime, în concordanță cu cotațiile futures. Se consideră că inflația IAPC exclusiv produse energetice și alimente se va menține, până la jumătatea anului 2023, la niveluri ridicate fără precedent, dar se anticipează că aceasta se va reduce ulterior, pe fondul disipării efectelor redeschiderii economiei și al reducerii blocajelor la nivelul ofertei și a presiunilor generate de costurile de producție ale produselor energetice. Se previzionează că, în anul 2024, inflația totală se va menține superioară țintei BCE de 2%, ca urmare a efectelor întârziate ale prețurilor ridicate ale produselor energetice asupra componentelor non-energetice ale inflației, a deprecierii recente a euro, a robusteții piețelor forței de muncă și a unor efecte induse de măsurile de compensare a inflației asupra salariilor, care se estimează că vor crește în ritmuri net superioare mediilor istorice. Comparativ cu proiecțiile experților Eurosistemului din luna iunie 2022, inflația totală a fost revizuită substanțial în sens ascendent pentru 2022 (cu 1,3 puncte procentuale) și 2023 (cu 2,0 puncte procentuale) și ușor în sens ascendent pentru 2024 (cu 0,2 puncte procentuale), reflectând datele recente peste așteptări, majorările semnificative ale ipotezelor privind prețurile angro ale gazelor naturale și ale energiei electrice, o dinamică mai robustă a câștigurilor salariale și deprecierea recentă a euro. Aceste efecte au anulat complet impactul în sensul scăderii generat de reducerea recentă a prețurilor materiilor prime alimentare, de blocajele la nivelul ofertei mai puțin severe decât s-a estimat anterior și de perspectivele mai modeste ale creșterii economice.

Tabel

Proiecții privind creșterea economică și inflația în zona euro

(variații procentuale anuale)

Notă: Cifrele aferente PIB real se referă la date ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare. Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții.

Incertitudinile asociate proiecțiilor experților sunt deosebit de pronunțate. Mai exact, pe termen scurt, evoluția inflației depinde semnificativ de cea a prețurilor materiilor prime energetice, care a fost extrem de volatilă în ultima perioadă, mai ales în cazul prețurilor angro ale gazelor naturale și ale energiei electrice. Unul dintre principalele riscuri la adresa perspectivelor zonei euro se referă la posibilitatea unor sincope mai grave în aprovizionarea cu produse energetice la nivel european, alături de o iarnă rece care ar implica o cerere sporită de energie termică, ceea ce ar conduce la noi salturi ale prețurilor produselor energetice și la reduceri mai severe ale producției decât cele evidențiate în proiecția de bază. Un scenariu în sensul scăderii care reflectă aceste riscuri sugerează că inflația s-ar situa, în medie, la 8,4% în 2022, la 6,9% în 2023 și la 2,7% în 2024. PIB real ar crește cu 2,8% anul acesta și s-ar contracta cu 0,9% în 2023, urmând să se redreseze cu 1,9% în 2024. Acest scenariu este prezentat mai detaliat în Caseta 3.

1 Economia reală

Economia zonei euro a înregistrat o creștere robustă în semestrul I 2022, net superioară nivelului estimat în proiecțiile experților Eurosistemului din luna iunie 2022, în pofida războiului din Ucraina (Graficul 1). În trimestrul I, creșterea a fost susținută de contribuția foarte puternică din partea schimburilor comerciale nete, asociată parțial activității întreprinderilor multinaționale din Irlanda. În trimestrul II, industria prelucrătoare a beneficiat de reducerea blocajelor la nivelul ofertei, în timp ce producția de servicii a fost impulsionată de ridicarea restricțiilor pandemice, care a sprijinit îndeosebi componentele sectorului serviciilor, inclusiv turismul, care presupun o interacțiune fizică îndelungată.

Graficul 1

Creșterea PIB real în zona euro

(variații procentuale trimestriale, date trimestriale ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare)

Notă: Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții (a se vedea nota de subsol 1). Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție.

Se anticipează că dinamica PIB real va consemna o încetinire semnificativă în trimestrul III 2022, în condițiile în care inflația afectează veniturile reale și incertitudinile, iar creșterea ratelor dobânzilor frânează investițiile. Intensificarea activității în sectorul turismului și al călătoriilor, combinată cu atenuarea în continuare a blocajelor la nivelul ofertei, ar trebui să sprijine creșterea economică în trimestrul III. În același timp, indicatorii din sondaje, precum indicele aferent anchetei în rândul directorilor de achiziții, indică o contracție atât în sectorul prelucrător, cât și în cel al serviciilor în luna august 2022. Se anticipează că șocul negativ generat de majorarea prețurilor asupra veniturilor disponibile reale va afecta, de asemenea, activitatea economică. Incertitudinile, îndeosebi cele legate de perturbările la nivelul aprovizionării cu gaze naturale (a se vedea mai jos), precum și majorările considerabile ale ratelor dobânzilor la creditele bancare restrâng, de asemenea, activitatea economică. În ansamblu, se așteaptă o creștere trimestrială de 0,1% în trimestrul III (o revizuire în sens descendent cu 0,3 puncte procentuale față de proiecțiile din luna iunie).

Influențele nefavorabile sunt proiectate să se acumuleze în continuare și să fie agravate în lunile următoare de sincopele la nivelul ofertei de gaze naturale. În scopul evaluării posibilului impact asupra producției generat de perturbările de pe piața gazelor naturale, experții BCE au estimat că atât livrările provenind din Rusia, cât și cele de la alți furnizori se vor menține la nivelurile înregistrate la data-limită pentru proiecțiile din luna septembrie.[2] În ceea ce privește cererea, se pornește de la ipoteza că țările vor pune în aplicare acordul – până în prezent, voluntar – al UE privind reducerea consumului de gaze naturale cu până la 15%,[3] iar condițiile meteorologice din iarna următoare vor fi în concordanță cu media ultimilor cinci ani. Conform acestor ipoteze, nivelurile de stocare a gazelor naturale ar fi relativ inferioare mediilor istorice în zona euro în ansamblu și cu mult sub aceste niveluri în țările care depind în cea mai mare măsură de oferta de gaze naturale din Rusia, în special Germania.[4] Prin urmare, se estimează că impactul economic va fi eterogen la nivelul țărilor, gradul ridicat de incertitudine conducând la măsuri preventive de economisire a gazelor naturale și la reduceri ale producției în Germania, precum și la efecte negative de mai mică amploare, ca urmare a măsurilor mai limitate de reducere a cererii, în alte țări. În plus, se anticipează o creștere economică scăzută în toate țările din zona euro pe seama prețurilor extrem de ridicate ale gazelor naturale, ceea ce va face ca unele activități din sectoarele cele mai mari consumatoare de gaze naturale să fie nerentabile, conducând, în unele cazuri, la suspendarea producției. În ansamblu, se anticipează că PIB real se va contracta cu 0,1% în trimestrul IV 2022 și se va menține constant în trimestrul I 2023.

Dincolo de orizontul pe termen scurt, se anticipează o accelerare a creșterii economice după disiparea influențelor nefavorabile care afectează activitatea economică pe perioada iernii 2022-2023; cu toate acestea, nivelul PIB este proiectat a fi inferior celui estimat în proiecțiile din luna iunie 2022 pentru anul 2024. Ameliorarea previzionată se bazează pe ipoteza potrivit căreia sincopele în aprovizionarea cu gaze naturale încetează să mai reprezinte o constrângere acută pentru activitatea economică, în condițiile în care vremea se încălzește și se introduc treptat oferte alternative. Dinamica PIB real este proiectată să se redreseze pe parcursul anului 2023 pe seama mai multor factori: diminuarea presiunilor inflaționiste exercită mai puține presiuni în sensul scăderii asupra veniturilor disponibile reale; blocajele persistente la nivelul ofertei sunt eliminate; cererea externă se redresează; și competitivitatea prin preț a exporturilor față de principalii parteneri comerciali, precum Statele Unite, se îmbunătățește. Efectele negative ale deteriorării încrederii și ale sporirii incertitudinilor, care generează comportamente preventive pe termen scurt, ar trebui, de asemenea, să se disipeze pe termen mediu. După sprijinul considerabil acordat de autoritățile guvernamentale pe tot parcursul crizei generate de pandemia de coronavirus (COVID-19) și măsurile de redresare din perioada 2020-2021, precum și după creșterea investițiilor anticipate în 2022, finanțate prin programul „Next Generation EU (NGEU)”, și măsurile sporite mai recente de susținere legate de produsele energetice și de războiul din Ucraina, se previzionează că politica fiscală va avea un impact negativ asupra creșterii în 2023, pe măsură ce unele dintre aceste măsuri sunt retrase (Secțiunea 2).[5] În ansamblu, date fiind revizuirea în sens descendent a perspectivelor pe termen scurt și doar o redresare parțială pe termen mediu, nivelul PIB real este proiectat să se mențină, pe parcursul orizontului de proiecție, inferior traiectoriei estimate anterior (Graficul 2).

Graficul 2

PIB real al zonei euro

(volume înlănțuite, T4 2019 = 100)

Notă: Date ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare. Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții. Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție.

Tabelul 1

Proiecții macroeconomice pentru zona euro

(variații procentuale anuale, în absența altor mențiuni)

Notă: PIB real și componentele sale, costul unitar cu forța de muncă, remunerarea pe salariat și productivitatea muncii se referă la date ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare. Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții.
1) Inclusiv schimburile comerciale din interiorul zonei euro.
2) Subindicele se bazează pe estimări ale impactului efectiv al impozitelor indirecte. Acesta poate să difere de datele Eurostat, care presupun transmiterea integrală și imediată a efectelor impozitelor indirecte la nivelul IAPC.
3) Calculat ca soldul bugetar excluzând efectele tranzitorii ale ciclului economic și măsurile clasificate ca temporare în definiția Sistemului European al Băncilor Centrale.
4) Orientarea politicii fiscale este măsurată ca variație a soldului primar ajustat ciclic după excluderea asistenței din fonduri publice acordate sectorului financiar. Cifrele prezentate sunt, de asemenea, ajustate în funcție de granturile NGEU anticipate în ceea ce privește veniturile. O cifră negativă implică o relaxare a orientării fiscale.

Referitor la componentele PIB, consumul privat se va modera în următoarele trimestre, rămânând însă un motor principal al redresării activității economice pe termen mediu. Consumul privat a cunoscut o revigorare în trimestrul II 2022, pe fondul relaxării restricțiilor legate de pandemia de COVID-19 și al relansării cheltuielilor pentru serviciile care presupun o interacțiune fizică îndelungată, inclusiv al unui debut mai timpuriu și foarte dinamic al sezonului turistic de vară. În condițiile eliminării, în mare măsură, a restricțiilor, posibilitatea ca efectele redeschiderii economiei să susțină în continuare expansiunea consumului privat este estimată a fi limitată. Inflația ridicată descurajează cheltuielile consumatorilor, obligând în special gospodăriile populației cu venituri mai mici să își reducă fluxurile actuale de economisire. Dincolo de orizontul pe termen scurt, pe fondul scăderii anticipate a inflației și al diminuării incertitudinilor, consumul privat este previzionat să înregistreze o relativă redresare, dar să se intensifice într-un ritm ușor mai lent decât veniturile reale.

Inflația ridicată va implica o contracție a veniturilor disponibile reale atât în 2022, cât și în 2023, în pofida rezilienței persistente a pieței forței de muncă și a veniturilor din muncă asociate. Deși se proiectează o deteriorare a condițiilor pe piața forței de muncă ca urmare a încetinirii anticipate a activității economice, se consideră că piața forței de muncă va rămâne, în ansamblu, rezilientă, previzionându-se că unele ajustări se vor datora reducerii numărului de ore lucrate pe persoană ocupată și, numai într-o anumită măsură, creșterii șomajului. Conform estimărilor, veniturile disponibile reale au scăzut în semestrul I 2022, în principal pe seama creșterii inflației, dar și a reducerii transferurilor fiscale nete ca urmare a retragerii măsurilor de sprijin asociate pandemiei de COVID-19, deși această reducere a fost parțial anulată de măsurile compensatorii legate de produsele energetice. Se anticipează că veniturile disponibile reale vor continua să se diminueze până în trimestrul I 2023 și, ulterior, vor consemna o relativă redresare către finele orizontului de proiecție.

Rata de economisire a gospodăriilor populației ar trebui să se reducă în continuare pe fondul scăderii veniturilor reale, atingând, la sfârșitul anului 2022, nivelul din perioada prepandemie și urmând să se redreseze ușor în 2024. Este probabil ca rata de economisire să se fi contractat puternic, cu mult peste așteptări, în prima jumătate a anului 2022, pe măsură ce comportamentul de economisire al consumatorilor s-a normalizat odată cu relaxarea restricțiilor legate de pandemie și dat fiind că economiile au contribuit la atenuarea parțială a șocului generat de inflația deosebit de ridicată. Se așteaptă o nouă reducere a ratei de economisire în trimestrele următoare, mai ales în condițiile în care gospodăriile populației din categoriile cu venituri mai mici, cu volume relativ scăzute de economii anterioare, ar putea fi nevoite să își diminueze fluxurile de economisire pentru a-și finanța consumul de bază. Aceste gospodării sunt foarte expuse la șocurile prețurilor produselor energetice și ale alimentelor, în pofida faptului că beneficiază de măsurile fiscale de sprijinire a veniturilor. Gospodăriile populației mai înstărite și mai vârstnice ar putea utiliza economiile acumulate în perioada pandemiei[6] pentru a diminua fluctuațiile consumului pe fondul unei inflații ridicate, deși se proiectează că puterea de cumpărare a acestor economii va fi puternic erodată de inflație, ceea ce va reduce progresiv rolul de amortizor al acestora. În anul 2024, pe fondul revenirii inflației la nivelul țintei, rata de economisire va începe să crească din nou, menținându-se însă sub nivelurile din perioada prepandemie.

Caseta 1
Ipoteze tehnice privind ratele dobânzilor, prețurile materiilor prime și cursurile de schimb

Comparativ cu proiecțiile experților Eurosistemului din luna iunie 2022, ipotezele tehnice includ rate ale dobânzilor mai ridicate, prețuri ușor mai scăzute ale petrolului, prețuri angro semnificativ mai mari ale gazelor naturale și ale energiei electrice, precum și o depreciere a euro. Ipotezele tehnice referitoare la ratele dobânzilor și la prețurile materiilor prime se bazează pe anticipațiile pieței, data-limită pentru includerea ultimelor informații fiind 22 august 2022. Ratele dobânzilor pe termen scurt se referă la EURIBOR la trei luni, anticipațiile pieței fiind derivate din ratele dobânzilor futures. Conform acestei metodologii, ratele dobânzilor pe termen scurt se vor situa, în medie, la 0,2% în 2022, la 2,0% în 2023 și la 2,1% în 2024. Anticipațiile pieței cu privire la randamentele nominale ale obligațiunilor de stat cu scadența la 10 ani din zona euro presupun un nivel mediu anual de 1,6% pentru anul 2022, care va crește progresiv pe parcursul orizontului de proiecție până la 2,2% în 2024.[7] Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2022, anticipațiile pieței privind ratele dobânzilor pe termen scurt au fost revizuite în sens ascendent cu circa 20, 70 și 50 puncte de bază pentru 2022, 2023 și, respectiv, 2024, pe seama așteptărilor referitoare la o înăsprire globală a politicii monetare. Aceasta a condus, de asemenea, la o revizuire în sens ascendent a randamentelor obligațiunilor de stat pe termen lung, cu circa 20 puncte de bază, pe parcursul întregului orizont de proiecție.

Ipotezele tehnice privind prețurile petrolului au fost revizuite în sens descendent pe seama cererii mai scăzute și a creșterii ofertei. Uniunea Europeană a impus un embargo parțial asupra țițeiului și produselor petroliere rusești, precum și o interdicție privind asigurarea transportului maritim pentru exporturile de petrol din Rusia, care urmează să intre în vigoare până la sfârșitul anului. Până în prezent, deși exporturile de petrol din Rusia către țările occidentale s-au redus cu 1,3 milioane de barili pe zi în luna iulie, comparativ cu media pentru anul 2021, Rusia a reușit să redirecționeze aceste livrări de petrol către Asia. Se anticipează noi scăderi substanțiale ale livrărilor de petrol din Rusia până la începutul anului 2023. Până la data-limită a proiecțiilor, presiunile în sensul creșterii exercitate asupra prețurilor petrolului de riscurile asociate aprovizionării cu petrol din Rusia au fost anulate complet de creșterea producției mondiale de petrol, producția de petrol a OPEC+ apropiindu-se, în prezent, de nivelurile din perioada prepandemie, precum și de cererea anticipată mai redusă de petrol, în concordanță cu deteriorarea perspectivelor economice globale. În consecință, se anticipează că prețul țițeiului Brent, calculat pe baza mediei cotațiilor futures în perioada de trei zile lucrătoare anterioară datei-limită, va scădea de la 105,4 USD/baril în 2022 la 83,6 USD/baril în 2024.

Prețurile angro ale gazelor naturale și ale energiei electrice continuă să înregistreze o creștere puternică, în timp ce prețurile materiilor prime alimentare au scăzut. Tensiunile legate de aprovizionarea Europei cu gaze naturale din Rusia s-au intensificat de la sfârșitul lunii iulie, când Gazprom și-a redus livrările de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 1 la numai 20% din volumele obișnuite, livrările totale de gaze naturale din Rusia diminuându-se cu aproximativ 80%. Eforturile UE de a substitui gazele naturale rusești apelând la piețele mondiale ale gazelor naturale, precum și temerile privind o sistare totală a livrărilor de gaze naturale din Rusia au condus la o creștere pronunțată a prețurilor gazelor naturale, acestea fiind tranzacționate la hub-ul TTF din Țările de Jos la peste 270 EUR/MWh la jumătatea lunii august. Curba cotațiilor futures ale gazelor naturale s-a deplasat puternic în sus comparativ cu proiecțiile din luna iunie (cu 137% pentru semestrul II 2022, 191% pentru 2023 și 163% pentru 2024), dar panta acesteia rămâne descendentă. Cotațiile futures angro ale energiei electrice, care servesc drept ghid pentru proiecții, au fost, de asemenea, revizuite substanțial în sens ascendent și indică persistența unor niveluri ridicate ale prețurilor. Impactul ipotezelor alternative privind prețurile produselor energetice comparativ cu cele incluse în proiecția de bază se reflectă într-o analiză a senzitivității prezentată în Caseta 4. Se pornește de la ipoteza că, pe baza cotațiilor futures, valoarea certificatelor aferente schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii se va situa la 87,0 EUR pe tonă în 2022, la 93,9 EUR pe tonă în 2023 și la 97,7 EUR pe tonă în 2024. Se estimează că prețurile în dolari SUA ale materiilor prime non-energetice se vor majora în 2022 și se vor reduce în perioada 2023-2024, acestea fiind revizuite în sens descendent comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2022, în special ca urmare a scăderii prețurilor materiilor prime alimentare.

În ceea ce privește cursurile de schimb bilaterale, se previzionează că acestea vor rămâne nemodificate, pe parcursul orizontului de proiecție, la nivelurile medii înregistrate în perioada de trei zile lucrătoare încheiată la data-limită. Această ipoteză presupune un curs de schimb mediu de 1,05 USD/EUR în anul 2022 și de 1,01 USD/EUR în perioada 2023-2024, nivel cu circa 4% inferior celui estimat în proiecțiile din luna iunie 2022. Ipoteza privind cursul de schimb efectiv al euro implică o depreciere cu 2% față de proiecțiile din luna iunie 2022.

Tabel

Ipoteze tehnice

Conform proiecțiilor, investițiile în obiective rezidențiale se vor contracta ușor ca urmare a deteriorării condițiilor de finanțare și a incertitudinilor persistente. Se estimează că investițiile în obiective rezidențiale s-au redus deja în trimestrul II 2022, în condițiile în care războiul ruso-ucrainean a exacerbat deficitele de forță de muncă și de materii prime. Pe termen scurt, se previzionează că majorarea semnificativă a ratelor dobânzilor la creditele ipotecare și persistența incertitudinilor legate de produsele energetice și de război vor afecta investițiile în obiective rezidențiale, determinând o scădere prelungită din a doua jumătate a anului 2022 până la sfârșitul anului 2023. Ulterior, se așteaptă ca dinamica investițiilor în obiective rezidențiale să fie foarte modestă până la finele orizontului de proiecție, întrucât condițiile de finanțare continuă să se deterioreze pe seama normalizării în continuare a ratelor dobânzilor, anulând impactul efectelor pozitive ale coeficientului q al lui Tobin[8] și al creșterii veniturilor disponibile.

Se anticipează că investițiile corporative se vor restrânge pe termen scurt, fiind limitate de costurile mai ridicate ale finanțării, de incertitudinile ridicate și de majorarea prețurilor produselor energetice, dar se vor redresa pe fondul reducerii influențelor nefavorabile. După evoluțiile pozitive din semestrul I 2022, sugerate de datele noi, indicatorii din sondaje relevă o stagnare sau chiar o scădere a activității investiționale în al doilea semestru al anului. Deși sondajele sugerează în continuare că producătorii de bunuri de capital se confruntă cu o cerere relativ puternică, majorările actuale ale ratelor dobânzilor, incertitudinile legate de războiul din Ucraina și creșterea prețurilor produselor energetice au condus la o reducere a încrederii sectorului corporativ și la deteriorarea anticipațiilor privind activitatea economică în sectorul bunurilor de capital. Acești factori și constrângerile estimate legate de aprovizionarea cu gaze naturale vor frâna dinamica investițiilor pe termen scurt. Se așteaptă o intensificare a investițiilor după iarna 2022-2023, în ipoteza în care blocajele la nivelul ofertei și constrângerile legate de aprovizionarea cu gaze naturale continuă să se atenueze, iar incertitudinile se diminuează. Pe termen mediu, se estimează că atragerea de investiții private în cadrul programului NGEU va avea un impact benefic, deși punerea în aplicare a programului a fost amânată pentru următoarele trimestre în cazul unor țări. Investițiile vor fi sprijinite, de asemenea, de necesitatea unor cheltuieli ridicate de capital legate de decarbonarea economiei europene, inclusiv în contextul procesului de tranziție de la dependența de produse energetice livrate de Rusia (în concordanță cu propunerea REPowerEU).

Caseta 2
Contextul internațional

Economia mondială înregistrează o încetinire, în condițiile în care inflația ridicată, condițiile financiare mai restrictive și influențele nefavorabile persistente legate de ofertă au repercusiuni asupra activității economice. Războiul din Ucraina a determinat scumpirea materiilor prime energetice și a perturbat lanțurile globale de aprovizionare cu alimente, intensificând presiunile inflaționiste la nivel mondial și generând preocupări cu privire la securitatea alimentară pe plan internațional. Deși relaxarea susținută, începând din primăvară, a restricțiilor legate de pandemie în toate economiile dezvoltate principale a contribuit la susținerea consumului în sectorul călătoriilor și în cel al serviciilor de ospitalitate, presiunile inflaționiste deosebit de puternice, care au impus băncilor centrale înăsprirea politicii monetare, afectează veniturile disponibile și economiile acumulate în perioada pandemiei.

Perspectivele creșterii globale sunt relativ modeste, dinamica PIB real mondial (exceptând zona euro) fiind proiectată să se intensifice cu 2,9% în 2022, cu 3,0% în 2023 și cu 3,4% în 2024. Pe ansamblu, se anticipează că economia mondială va înregistra un ritm de creștere ușor inferior mediei pe termen lung în acest an și în anul următor, pe fondul încetinirii creșterii economice în economiile de piață dezvoltate și în cele emergente. Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2022, dinamica PIB real mondial (exceptând zona euro) a fost revizuită în sens descendent cu 0,1 puncte procentuale în 2022, cu 0,4 puncte procentuale în 2023 și cu 0,2 puncte procentuale în 2024. Deteriorarea perspectivelor pentru Statele Unite și China explică cea mai mare parte a revizuirilor în sens descendent ale creșterii economice pe parcursul orizontului de proiecție. În Regatul Unit, se anticipează că majorarea puternică a prețurilor produselor energetice va afecta semnificativ activitatea economică, care este proiectată să se reducă la sfârșitul anului 2022 și începutul anului 2023. Revizuirile în sens descendent ale creșterii economice pentru acest an sunt compensate parțial de o recesiune relativ mai modestă decât cea anticipată în Rusia, care s-a dovedit, până în prezent, mai rezilientă față de sancțiunile economice, precum și de activitatea economică peste așteptări din unele economii de piață emergente de mari dimensiuni, precum Brazilia, Mexic și Turcia.

În concordanță cu creșterea globală, perspectivele schimburilor comerciale internaționale s-au deteriorat. Temperarea activității în industria prelucrătoare globală afectează schimburile comerciale, care începuseră deja să înregistreze o decelerare în primăvara anului 2022, evoluție evidențiată de încetinirea dinamicii schimburilor comerciale de bunuri. Perspectivele schimburilor comerciale internaționale s-au deteriorat, după cum sugerează datele din sondaje privind comenzile noi pentru piața externă în industria prelucrătoare, care s-au menținut în teritoriu negativ în luna august. Perspectivele mai sumbre ale cererii și ameliorarea ofertei au contribuit la diminuarea presiunilor la nivelul lanțurilor de aprovizionare, care rămân, totuși, prezente. Prin urmare, se anticipează că schimburile comerciale internaționale (exceptând zona euro) vor crește cu 4,6% în 2022, cu 2,7% în 2023 și cu 3,4% în 2024, în timp ce cererea externă adresată zonei euro este așteptată să fie relativ mai scăzută, în special în 2023. Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2022, perspectivele schimburilor comerciale internaționale și ale cererii externe adresate zonei euro au fost revizuite în sens descendent pentru ultimii ani ai orizontului de proiecție. Cu toate acestea, pentru anul curent, ambele au fost revizuite în sens ascendent datorită dinamicii peste așteptări a schimburilor comerciale în toate economiile dezvoltate la începutul anului 2022, în special în Regatul Unit și în țările europene din afara zonei euro.

Presiunile inflaționiste globale se mențin generalizate și ridicate pe fondul salturilor consemnate de prețurile materiilor prime, al constrângerilor persistente legate de ofertă, al cererii încă relativ robuste și al condițiilor restrictive pe piețele forței de muncă, dar se anticipează o scădere a acestora pe seama stabilizării piețelor materiilor prime și a temperării creșterii economice. La nivelul țărilor OCDE, inflația totală a scăzut ușor de la 10,3% în iunie la 10,2% în iulie, în condițiile în care intensificarea inflației de bază a fost anulată complet de o contribuție mai scăzută din partea dinamicii prețurilor produselor energetice și ale alimentelor. Se anticipează că inflația globală se va menține la un nivel ridicat pe termen scurt, impulsionată de prețurile ridicate ale materiilor prime, precum și de presiunile interne și internaționale semnificative din partea costurilor, pe fondul încordării piețelor mondiale ale forței de muncă. Cu toate acestea, scăderea estimată a prețurilor materiilor prime în concordanță cu cotațiile futures ale acestora, precum și cu deteriorarea creșterii economice globale, este proiectată să reducă presiunile inflaționiste pe termen mediu.

Tabel

Contextul internațional

(variații procentuale anuale)

1) Calculate ca medie ponderată a importurilor.
2) Calculată ca medie ponderată a importurilor partenerilor comerciali ai zonei euro.

Se consideră că reducerea blocajelor la nivelul ofertei și deprecierea euro vor sprijini exporturile în afara zonei euro în anul 2022, anticipându-se că încetinirea ritmului de creștere a economiei mondiale va afecta schimburile comerciale ale zonei euro în 2023. Datele cu frecvență ridicată și indicatorii anticipativi sugerează o relativă diminuare a blocajelor la nivelul ofertei în trimestrul II 2022, după nivelul maxim istoric atins de deficitele de echipamente și de costurile transportului maritim de mărfuri în trimestrul I. După o creștere temporară în lunile martie și aprilie ca urmare a războiului din Ucraina, termenele de livrare ale furnizorilor s-au redus mai rapid decât s-a anticipat în vară. Se estimează că reducerea blocajelor la nivelul ofertei și deprecierea euro vor sprijini exporturile în afara zonei euro în 2022, în pofida cererii externe scăzute. Cu toate acestea, se prevede că încetinirea economiei mondiale (Caseta 2) va afecta schimburile comerciale în 2023. În ansamblu, creșterea exporturilor a fost revizuită în sens ascendent pentru 2022 și în sens descendent pentru 2023. Se așteaptă ca activitatea economică robustă din semestrul I 2022 să impulsioneze volumul importurilor din afara zonei euro. Potrivit anticipațiilor, exporturile nete vor avea o contribuție neutră la creșterea PIB în 2022 și o contribuție pozitivă în 2023 și 2024. Totuși, nu se așteaptă o redresare a contului curent al zonei euro până la finele orizontului de proiecție, având în vedere prețurile produselor energetice, în special cele ale gazelor naturale, care ar trebui să persiste la niveluri ridicate, în pofida unei relative moderări față de nivelurile actuale. Majorarea puternică a prețurilor produselor energetice începând cu proiecțiile din luna iunie implică o nouă deteriorare semnificativă a raportului de schimb și a balanței comerciale în zona euro, o ameliorare a acestora fiind așteptată abia din 2023.

Se estimează o deteriorare a condițiilor pe piața forței de muncă ca urmare a încetinirii activității economice, deși piața forței de muncă va rămâne încă, în general, relativ rezilientă. După o creștere cu 0,4% în trimestrul II 2022, susținută de efectele pozitive ale redeschiderii economiei ulterior pandemiei de COVID-19, ocuparea totală a forței de muncă se situează la un nivel similar celui prevăzut de relația sa istorică cu PIB. Dinamica ocupării forței de muncă este proiectată să fie mai scăzută în semestrul II 2022, având în vedere cererea mai redusă de forță de muncă ca urmare a blocajelor la nivelul ofertei, a inflației ridicate și a incertitudinilor sporite. Pe termen mediu, aceasta este proiectată să se situeze la 0,2% atât în 2023, cât și în 2024. Deși, pe termen scurt, se poate anticipa că firmele vor opta pentru menținerea numărului de angajați, inclusiv prin reducerea numărului de ore lucrate, se previzionează o serie de disponibilizări către finele ciclului. Prin urmare, după ce a scăzut la 6,6% în trimestrul II 2022, se estimează că rata șomajului va înregistra o creștere lentă, ajungând la 7,0% în 2024. Se anticipează că productivitatea pe persoană ocupată se va reduce drastic de la 3,8% în 2021 la 1,1% în 2022 și la 0,7% în 2023. Aceasta ar trebui să se redreseze în 2024, până la 1,7%, parțial datorită efectelor ce derivă din caracteristicile sectoriale ale economiei, în condițiile în care disponibilizările vor afecta lucrătorii mai puțin productivi.

Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2022, creșterea PIB real a fost revizuită în sens ascendent cu 0,3 puncte procentuale pentru anul 2022 și în sens descendent cu 1,2 puncte procentuale pentru anul 2023 și cu 0,2 puncte procentuale pentru 2024. Revizuirea în sens ascendent pentru 2022 reflectă o expansiune peste așteptări a creșterii economice în semestrul I al anului, care este parțial anulată de revizuirea în sens descendent a creșterii economice în semestrul II, generată de incertitudinile ridicate, de scăderea încrederii, de intensificarea inflației, care comprimă veniturile reale, precum și de perturbările la nivelul ofertei de gaze naturale în contextul războiului din Ucraina. Acești factori explică, de asemenea, o revizuire destul de puternică în sens descendent a creșterii economice în trimestrul I 2023. Se consideră că dinamica trimestrială a PIB va începe să se redreseze începând cu trimestrul II 2023, deși într-un ritm mai lent decât s-a estimat în proiecțiile din luna iunie. Ușoara revizuire în sens descendent pentru 2024 reflectă caracterul persistent al șocurilor care au stat la baza revizuirilor în sens descendent pentru anul precedent, care împiedică o redresare mai rapidă a activității economice.

Caseta 3
Un scenariu în sensul scăderii referitor la războiul din Ucraina și reducerile ofertei de produse energetice

Având în vedere incertitudinile actuale asociate perspectivelor economice pentru zona euro ca urmare a războiului ruso-ucrainean, această casetă prezintă un scenariu în sensul scăderii. Acesta implică o întrerupere completă a livrărilor de gaze naturale din Rusia și de petrol pe cale maritimă în zona euro, existând puține posibilități de acces la surse alternative de aprovizionare cu gaze naturale. De asemenea, acesta presupune o majorare a prețurilor materiilor prime, un grad ridicat de incertitudine, o reducere a schimburilor comerciale și o deteriorare a condițiilor de finanțare comparativ cu proiecția de bază. Prin urmare, activitatea economică ar fi afectată de șocuri nefavorabile mai puternice și ar fi considerabil mai redusă decât în proiecțiile de bază, dinamica PIB pentru anul viitor fiind pronunțat negativă. Inflația ar fi mai ridicată, în special pe termen mediu (Tabelul A).

Tabelul A

Proiecțiile de bază din luna iunie 2022 și scenariul în sensul scăderii pentru zona euro

(variații procentuale anuale, în absența altor mențiuni)

Scenariul pornește de la ipoteza unui conflict foarte prelungit în Ucraina, ceea ce implică tensiuni geopolitice persistente. Se presupune că toate regimurile de sancțiuni vor fi menținute, generând șocuri mai puternice și de durată mai îndelungată în zona euro. Scenariul prezintă o intensificare a incertitudinilor, care conduce la o ajustare substanțială a spread-urilor obligațiunilor corporative și a piețelor acțiunilor și la o deteriorare a condițiilor de creditare bancară atât pe plan intern, cât și la nivel mondial.

Spre deosebire de proiecțiile de bază, scenariul presupune inexistența alternativelor de substituire a ofertei de gaze naturale și posibilitatea substituirii doar parțiale a petrolului, absența unui răspuns coordonat la deficitele de energie și o vreme de iarnă neobișnuit de rece care ar genera o cerere mai mare de produse energetice. Proiecțiile de bază din luna septembrie 2022 prevăd înlocuirea substanțială a gazelor naturale rusești prin furnizori alternativi, absența unor deficite de petrol, punerea în aplicare integrală a planului la nivelul UE de reducere a consumului de gaze și o vreme de iarnă normală. Condițiile mai restrictive de aprovizionare cu produse energetice din scenariul în sensul scăderii, care se reechilibrează numai pe termen mediu, alături de ajustările limitate ale cererii, parțial datorate estimării unor condiții meteorologice aspre în perioada iernii, ar conduce la prețuri ale produselor energetice chiar mai ridicate decât cele care fundamentează proiecțiile de bază, dar și la o relativă necesitate de raționalizare a produselor energetice utilizate ca factor de producție. Țările dependente de aprovizionarea cu gaze naturale și petrol din Rusia ar trebui să aplice, în acest caz, reduceri ale producției.

Se previzionează o creștere substanțială a prețurilor produselor energetice și ale materiilor prime alimentare ca urmare a unor perturbări severe la nivelul ofertei. Sistarea completă a ofertei de gaze naturale din Rusia pentru Europa, care se presupune că nu va reveni pe piață în cadrul orizontului de proiecție, determină o creștere pronunțată a prețurilor gazelor naturale (53% peste nivelul proiecției de bază pentru întregul orizont de proiecție) pe fondul unor condiții foarte restrictive pe piața europeană a gazelor naturale (Tabelul B). Scenariul presupune, de asemenea, sincope abrupte în livrările de petrol din Rusia către UE începând cu trimestrul IV 2022, odată cu intrarea în vigoare a embargoului asupra petrolului. Capacitatea limitată estimată a Rusiei de a redirecționa petrolul către piețele mondiale prin intermediul țărilor care nu aplică sancțiuni determină o reducere a ofertei la nivel mondial, cauzând un salt al prețurilor petrolului cu 60% peste nivelul ipotezelor din proiecția de bază la sfârșitul acestui an. Prețurile petrolului ar înregistra ulterior o scădere progresivă începând cu trimestrul III 2023, pe fondul reechilibrării pieței petrolului, și s-ar stabiliza la un nivel superior cu 38% proiecției de bază în 2024. Se presupune că celelalte țări membre ale grupului OPEC+ nu vor compensa deficitul de țiței din Rusia. În ceea ce privește materiile prime alimentare, scenariul prevede o reducere cu aproximativ 30% a exporturilor de cereale și porumb din Rusia și Ucraina. Scumpirea energiei și a îngrășămintelor alimentează în continuare creșterea prețurilor alimentelor pe piețele internaționale. Șocul alimentar durează până la finele anului 2023, deficitul fiind compensat ulterior doar treptat de alte surse de aprovizionare, ceea ce conduce la prețuri ale materiilor prime alimentare pe piețele internaționale superioare ipotezelor din scenariul de bază cu 24% în trimestrul I 2023 și cu 33% în 2024.

Tabelul B

Ipoteze pentru scenariul în sensul scăderii

(deviații procentuale anuale de la nivelurile din scenariul de bază, în absența altor mențiuni)

Activitatea economică și schimburile comerciale internaționale (exceptând zona euro) ar fi afectate negativ, inhibând semnificativ cererea externă adresată zonei euro. În scenariul în sensul scăderii, PIB mondial (exceptând zona euro) ar fi mai inferior nivelurilor din proiecția de bază din luna septembrie 2022, cu 0,2% în 2022 și cu 1,3% în 2023. Un război mai îndelungat și mai intens și orice sancțiuni suplimentare menținute până în 2024, la care s-ar adăuga majorarea prețurilor materiilor prime, ar contribui semnificativ la reducerea PIB mondial în raport cu proiecția de bază. În plus, perturbările mai accentuate ale schimburilor comerciale și ale lanțurilor globale de valoare reprezintă principalii factori determinanți ai efectelor scenariului asupra cererii externe adresate zonei euro, care s-ar diminua cu 0,7% în 2022 și cu 4,6% în 2023 comparativ cu proiecția de bază. Incertitudinile și factorii financiari adaugă o frână suplimentară.

Sporirea incertitudinilor economice pe plan intern ar implica o reevaluare semnificativă a instrumentelor pieței și o deteriorare a condițiilor de creditare bancară. Scenariul pornește de la ipoteza unei noi accentuări a incertitudinilor în perioada septembrie-decembrie 2022, reflectând persistența fazei intense a conflictului și deteriorarea ofertei de produse energetice. Aceasta alimentează volatilitatea pe piețele financiare, ceea ce ar afecta încrederea sectorului corporativ, a consumatorilor și a sectorului financiar. Cotațiile acțiunilor s-ar reduce cu circa 10%, iar băncile ar majora în continuare ratele dobânzilor active, cu aproximativ 50 puncte de bază, pentru a compensa majorarea costurilor de finanțare, precum și pierderile anticipate aferente portofoliilor de împrumuturi.

Scenariul în sensul scăderii ar implica o creștere economică medie mai modestă în zona euro în 2022 și o contracție în 2023, urmată de un reviriment puternic, dar incomplet, în 2024. Efectele sincopelor la nivelul producției se bazează pe o evaluare a marjei de substituire a produselor energetice în economie,[9] în timp ce alte efecte macroeconomice ale scenariului în ansamblu au fost evaluate utilizând modelul ECB-BASE.[10] Comparativ cu proiecția de bază, în scenariul în sensul scăderii creșterea PIB real în zona euro ar fi mai redusă cu 0,3 puncte procentuale în 2022 și cu 1,8 puncte procentuale în 2023, urmând să se stabilizeze în 2024 la nivelul ritmului de creștere din proiecția de bază (grafic). În 2022, dinamica medie anuală ar fi încă pozitivă, dar PIB ar înregistra o scădere pronunțată în trimestrul IV 2022 și în trimestrul I 2023. Unul dintre principalii factori determinanți ai profilului nefavorabil al PIB îl reprezintă perturbarea producției din cauza deficitelor la nivelul ofertei de produse energetice. Pe măsură ce impactul sincopelor la nivelul ofertei se estompează pe seama înlocuirii treptate a resurselor energetice și a ajustării activității economice, recesiunea ar fi urmată de o creștere moderată a PIB, deși nivelul PIB din scenariul în sensul scăderii rămâne inferior celui din proiecția de bază la sfârșitul orizontului de proiecție.

Majorările considerabile ale prețurilor materiilor prime implică presiuni puternice în sensul creșterii asupra prețurilor, determinând prelungirea perioadei în care sunt anticipate rate ridicate ale inflației. Impactul exercitat de scumpirea materiilor prime energetice și alimentare, precum și de reducerile producției ca urmare a crizei energetice ar conduce la niveluri ale inflației totale considerabil mai ridicate decât cele din proiecția de bază în 2022 și, în special, în 2023 (grafic). Presiunile de mai lungă durată în sensul creșterii asupra prețurilor estimate în acest scenariu se datorează, în mare măsură, traiectoriilor persistent mai ridicate ale prețurilor materiilor prime pe care le presupune prelungirea conflictului, deși acestea ar fi atenuate de impactul inhibitor al scăderii cererii către finele orizontului de proiecție.

Grafic

Impactul asupra creșterii PIB real și a inflației IAPC în zona euro în scenariul în sensul scăderii comparativ cu proiecțiile de bază din luna septembrie 2022

(deviații de la proiecțiile de bază din luna septembrie 2022, în puncte procentuale)

Această analiză este marcată de incertitudini considerabile în ceea ce privește evoluția prețurilor produselor energetice, posibilitățile de substituție și reactivitatea cererii de produse energetice din economie. Unele elemente de bază ale scenariului în sensul scăderii sunt grevate de incertitudini ridicate. În contextul actual, prețurile materiilor prime, în special cele ale gazelor naturale, sunt deosebit de volatile în Europa (Caseta 4). În plus, efectele sincopelor la nivelul producției generate de restricțiile privind cantitatea de produse energetice (raționalizare) depind în mod esențial de măsura în care gazul rusesc este substituit cu surse alternative de gaze naturale, de gradul de substituție a gazelor naturale cu alte resurse în cadrul proceselor de producție și de modul în care economia se adaptează la contextul prețurilor. De asemenea, scenariul nu ține seama de răspunsurile posibile ale politicii monetare și de reacțiile autorităților guvernamentale care ar putea stabiliza producția, proteja gospodăriile populației cu venituri mai mici și/sau atenua transmisia efectelor prețurilor mai ridicate ale materiilor prime la nivelul prețurilor de consum.

2 Perspectivele fiscale

Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2022, la scenariul de bază au fost adăugate unele măsuri de stimulare fiscală suplimentare considerabile. Aceasta reflectă cu precădere noile reacții ale autorităților guvernamentale la creșterea vertiginoasă a prețurilor produselor energetice și costul ridicat al vieții de la invadarea Ucrainei de către Rusia, care reprezintă circa 0,4 puncte procentuale din PIB în anul 2022. În urma acestor revizuiri, stimulul fiscal total aferent produselor energetice și războiului din Ucraina inclus în proiecții se ridică la 1,4% din PIB în 2022.[11] Conform proiecțiilor, aproximativ o treime din acest stimul fiscal, în special cheltuielile pentru consolidarea capacităților de apărare și sprijinul acordat refugiaților, va continua să aibă un impact bugetar în 2023 și 2024. Aceste măsuri suplimentare din 2022 și inversarea lor parțială în 2023 explică, în linii mari, revizuirile orientării politicii fiscale comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2022 (Tabelul 1). Cu toate acestea, pentru 2022, o serie de factori nediscreționari, generați, în semestrul I 2022, de colectarea unor venituri peste așteptări, care depășesc nivelurile sugerate de bazele macroeconomice de impozitare, compensează parțial măsurile stimulative suplimentare. Orientarea politicii fiscale este afectată, de asemenea, de creșterea consumului și a transferurilor nominale ale autorităților guvernamentale, asociate parțial ajustărilor câștigurilor salariale din sectorul public, în special ale pensiilor, precum și unui nivel ușor mai scăzut al investițiilor publice decât cel anticipat în proiecțiile din luna iunie. În ansamblu, după expansiunea puternică din 2020 și o relativă înăsprire în 2021, se estimează că orientarea politicii fiscale în zona euro, ajustată cu granturile NGEU, va deveni în continuare ceva mai restrictivă, în special în 2023, reflectând cu precădere inversarea sprijinului acordat în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19 și reducerea sprijinului acordat din considerente legate de scumpirea produselor energetice. În anul 2024, orientarea politicii fiscale este proiectată a fi neutră.

Soldul bugetar al zonei euro este proiectat să se amelioreze în mod constant până în anul 2024, dar cu mai puțin decât se prevăzuse în proiecțiile din luna iunie 2022. Se consideră că, pe parcursul orizontului de proiecție, ameliorarea soldului bugetar este determinată în principal de componenta ciclică, urmată de reducerea deficitului primar ajustat ciclic. La sfârșitul orizontului de proiecție, se anticipează că soldul bugetar se va situa la −2,7% din PIB și, implicit, se va menține net inferior nivelului din perioada prepandemie (−0,7%). După creșterea pronunțată din 2020, se estimează că datoria publică agregată a zonei euro se va reduce pe parcursul întregului orizont de proiecție, atingând circa 90% din PIB în 2024, nivel încă superior celui din perioada prepandemie (84%). Acest declin se datorează cu precădere diferențialelor favorabile dintre rata dobânzii aferentă datoriei publice și ritmul de creștere a PIB pe seama dinamicii PIB nominal, care anulează complet deficitele primare persistente, deși în scădere. Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2022, traiectoria soldului bugetar a fost revizuită în sens descendent pentru perioada 2023-2024, în principal ca urmare a deteriorării componentei ciclice. Acești factori au reprezentat, de asemenea, principalii determinanți ai revizuirii în sens ascendent a ponderii datoriei agregate a zonei euro până în 2024.

3 Prețuri și costuri

Inflația IAPC este proiectată să cunoască în continuare o relativă intensificare până la finele anului, comparativ cu nivelurile deja foarte ridicate atinse în vară (Graficul 3). Saltul inflației totale în 2022 reflectă o majorare semnificativă a prețurilor de consum ale produselor energetice (doar parțial atenuate de măsurile guvernamentale) și a prețurilor alimentelor, o creștere puternică a prețurilor produselor industriale non-energetice, pe fondul persistenței impactului perturbărilor la nivelul lanțurilor de aprovizionare, precum și efecte în sensul creșterii asupra prețurilor serviciilor generate de redeschiderea componentelor sectorului serviciilor care presupun o interacțiune fizică îndelungată. Aceste creșteri generalizate indică o majorare considerabilă a costurilor de producție, reflectată la nivelul prețurilor de producție, asociată cu cererea încă relativ robustă până la jumătatea anului 2022. Se anticipează că inflația IAPC va începe să se reducă gradual în cursul trimestrului IV 2022, în principal pe seama efectelor de bază în sensul scăderii asociate componentei „produse energetice”, prezente în principal la nivelul componentei „combustibili”. De la începutul anului 2023, se estimează că prețurile energiei electrice și, în special, prețurile gazelor naturale vor contribui, de asemenea, la moderarea inflației. Diferențele între produsele energetice în ceea ce privește persistența inflației reflectă profiluri diferite ale cotațiilor futures pentru petrol, energie electrică angro și gaze naturale (Caseta 1), frecvența mai redusă a ajustărilor prețurilor energiei electrice și ale gazelor naturale față de combustibili, precum și diversitatea măsurilor fiscale la nivel de țară. Pentru a ține seama de incertitudinile ridicate legate de volatilitatea extremă recentă, în special a prețurilor angro ale gazelor naturale și ale energiei electrice, Caseta 4 oferă o analiză a senzitivității pentru inflația IAPC pornind de la diferite ipoteze de bază pentru materiile prime energetice. După o nouă accelerare a dinamicii deja alerte a componentei „alimente” a inflației în cursul anului 2022, ca urmare a costurilor mari de producție a produselor energetice și a prețurilor ridicate ale îngrășămintelor și ale materiilor prime alimentare pe plan internațional și în zona euro, se previzionează că dinamica prețurilor alimentelor va începe să se modereze în 2023, pe fondul atenuării acestor presiuni din partea costurilor. Potrivit anticipațiilor, inflația IAPC exclusiv produse energetice și alimente se va menține ridicată pentru restul anului, la nivelul atins în trimestrul III, având în vedere efectele indirecte ale prețurilor produselor energetice, dar și impactul blocajelor la nivelul ofertei și cel al redeschiderii economiei.

Graficul 3

Inflația IAPC în zona euro

(variații procentuale anuale)

Notă: Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție.

Se anticipează că inflația totală se va reduce, în medie, de la 8,1% în anul 2022 la 5,5% în 2023 și la 2,3% în 2024. Acest profil al inflației totale reflectă, în proporții diferite, scăderi ale variațiilor anuale la nivelul tuturor componentelor principale. Se anticipează că decelerarea dinamicii prețurilor produselor energetice descrisă mai sus va continua pe parcursul anilor 2023 și 2024, în concordanță cu ipotezele conform cărora prețurile petrolului și ale gazelor naturale urmează panta descrescătoare a cotațiilor futures respective. Impactul acestor ipoteze anulează complet un ușor impact în sensul creșterii generat de inversarea măsurilor fiscale temporare legate de scumpirea energiei și de măsurile naționale privind schimbările climatice, prevăzute pentru perioada 2023-2024 în unele țări. Se estimează că dinamica prețurilor produselor energetice va avea doar o contribuție neglijabilă la inflația totală în 2024. După intensificarea din 2022, se previzionează, de asemenea, o moderare a dinamicii prețurilor alimentelor, determinată de efectele de bază în sensul scăderii la jumătatea anului 2023, precum și de diminuarea presiunilor în sensul creșterii asupra prețurilor generate de majorarea costurilor de producție asociată prețurilor ridicate ale produselor energetice, ale îngrășămintelor și ale materiilor prime alimentare. Reflectând impactul întârziat al costurilor de producție asupra prețurilor de consum, în special asupra prețurilor gazelor naturale, dinamica prețurilor alimentelor va rămâne net superioară mediei istorice în 2024. Inflația IAPC exclusiv produse energetice și alimente este proiectată să se modereze abia în cursul anului 2023, consemnând o medie de 3,4% pe parcursul anului și de 2,3% în 2024. Declinul ar trebui să urmeze corecției efectelor în sensul creșterii generate de blocajele la nivelul ofertei și a efectelor redeschiderii economiei, la care se adaugă efectele întârziate ale încetinirii creșterii economice și o relativă atenuare a efectelor indirecte ale majorării prețurilor produselor energetice. În același timp, nivelul încă relativ ridicat în 2024 reflectă impactul întârziat al deprecierii cursului de schimb efectiv al euro, condițiile restrictive pe piețele forței de muncă și unele efecte de runda a doua asupra câștigurilor salariale. Se așteaptă ca salariile să sprijine inflația de bază pe tot parcursul orizontului de proiecție, în timp ce marjele de profit ar trebui să amortizeze o parte din costurile salariale mai ridicate în 2023, dar se estimează că acestea vor recupera ulterior unele pierderi în 2024.

Conform proiecțiilor, ritmul de creștere a remunerării pe salariat va fi de 4,0% în 2022 și 4,8% în 2023, urmând să coboare din nou la 4,0% în 2024. Cifra pentru 2022 este majorată de efectul schemelor de menținere a locurilor de muncă. Ajustată cu acesta, intensificarea anticipată a dinamicii salariale în perioada 2022-2023 este și mai pronunțată și reflectă evoluțiile robuste pe piețele forței de muncă, creșterile salariilor minime pe economie în unele țări, precum și unele efecte induse de măsurile de compensare a ratelor ridicate ale inflației. Se anticipează că dinamica costurilor unitare cu forța de muncă va contribui semnificativ la inflația internă în 2023, dar mai puțin în 2024, ca urmare atât a moderării dinamicii salariale, cât și a accelerării dinamicii productivității.

Se previzionează că presiunile asupra prețurilor importurilor vor fi semnificativ mai puternice decât presiunile inflaționiste interne în 2022, dar se vor reduce considerabil în ultimii ani ai orizontului de proiecție. Creșterea puternică a prețurilor importurilor în 2022 reflectă, în mare măsură, creșterea prețurilor materiilor prime, în special ale produselor energetice, și o majorare a factorilor de producție importați ca urmare a deficitelor la nivelul ofertei. În următorii doi ani, se estimează o scădere semnificativă a acestei dinamici, parțial pe fondul moderării prețurilor produselor energetice.

Comparativ cu proiecțiile macroeconomice ale experților Eurosistemului din luna iunie 2022, perspectivele inflației IAPC au fost revizuite în sens ascendent cu 1,3 puncte procentuale pentru anul 2022, cu 2,0 puncte procentuale pentru 2023 și cu 0,2 puncte procentuale pentru 2024. Revizuirile în sens ascendent se referă, în general, la toate componentele principale, însă revizuirea pentru 2024 se datorează, în mare măsură, componentei „energie”. Aceste variații reflectă evoluțiile neprevăzute în sensul creșterii din perioada recentă, presiunile mai puternice și mai persistente în sensul creșterii exercitate de prețurile produselor energetice (petrol și gaze naturale), precum și costurile mai mari cu factorii de producție în sectorul alimentar, dinamica mai robustă a câștigurilor salariale și deprecierea cursului de schimb efectiv al euro. Acești factori depășesc cu mult impactul nefavorabil al perspectivelor mai modeste ale creșterii economice.

Caseta 4
Analiză a senzitivității: traiectoriile alternative ale prețurilor produselor energetice

Având în vedere incertitudinile semnificative care grevează evoluțiile viitoare ale prețurilor produselor energetice, diverse analize ale senzitivității evaluează implicațiile mecanice ale traiectoriilor alternative asupra proiecțiilor de bază. În primul rând, caseta analizează riscurile unor fluctuații deosebit de puternice ale prețurilor materiilor prime energetice, reflectând evoluțiile din perioada recentă, la adresa perspectivelor inflației pe termen scurt. Ulterior, este evaluat impactul unor traiectorii alternative selectate ale prețurilor produselor energetice asupra dinamicii PIB real și a inflației IAPC pe parcursul întregului orizont de proiecție.

Variațiile prețurilor materiilor prime petroliere și aferente gazelor naturale în concordanță cu recentele oscilații ample sugerează un grad ridicat de incertitudine cu privire la perspectivele inflației pe termen foarte scurt. Volatilitatea ridicată actuală a prețurilor petrolului și, în special, a celor ale gazelor naturale a sporit puternic incertitudinile asociate perspectivelor inflației pe termen foarte scurt. Această volatilitate accentuată pe termen scurt nu este, de regulă, surprinsă de distribuția în jurul cotațiilor futures determinată pe baza prețurilor opțiunilor (a se vedea mai jos). Pentru evaluarea acestei senzitivități pe termen scurt, o posibilitate o reprezintă luarea în considerare a unui interval superior și inferior al variațiilor pe termen scurt ale prețurilor petrolului și ale gazelor naturale, urmată de generarea unor prognoze privind inflația pe termen scurt pe baza acestui interval. În această analiză a senzitivității, un astfel de interval este derivat din creșterea și scăderea medie maximă lunară înregistrată pe piețele petrolului și ale gazelor naturale în perioada ianuarie 2021-august 2022. Ulterior, acesta este integrat în setul de ecuații privind produsele energetice (pentru combustibili, energie electrică și gaze naturale) utilizat de experții BCE pentru prognozarea inflației pe termen scurt. În perioada analizată, creșterea medie maximă lunară a nivelului prețurilor petrolului și al prețurilor angro ale gazelor naturale a fost de 22,7 EUR/baril pentru petrol și de 63,9 EUR/MWh pentru gazele naturale. Previzionarea unei creșteri similare în septembrie 2022 față de ipotezele utilizate în proiecțiile din luna septembrie 2022 (menținută până la sfârșitul anului) ar majora inflația totală cu 0,2 puncte procentuale în trimestrul III 2022 și cu 1,0 puncte procentuale în trimestrul IV (până la rate de 9,3% și, respectiv, 10,2%; a se vedea graficul). O reducere care corespunde scăderii maxime a prețurilor în euro ale petrolului (17,8 EUR) și a prețurilor angro în euro ale gazelor naturale (28,0 EUR) ar avea un impact de −0,2 puncte procentuale în trimestrul III 2022 și de −0,4 puncte procentuale în trimestrul IV (până la rate de 8,9% și, respectiv, 8,8%).

Grafic

Traiectorii alternative ale inflației IAPC pe termen scurt, bazate pe volatilitatea înregistrată recent pe piețele petrolului și ale gazelor naturale

(variații procentuale anuale)

Pentru întregul orizont de proiecție, traiectorii alternative ale prețurilor produselor energetice sunt derivate din prețurile petrolului calculate folosind opțiuni și dintr-o traiectorie constantă a prețurilor. În cadrul acestei analize a senzitivității se utilizează un indice sintetic al prețurilor produselor energetice, care combină cotațiile futures ale petrolului și ale gazelor naturale. Traiectoria alternativă în sensul scăderii și cea în sensul creșterii se bazează pe cea de-a 25-a percentilă și pe cea de-a 75-a percentilă, care se referă la densitățile neutre implicite calculate folosind opțiuni pentru prețul petrolului la data de 22 august 2022 (data-limită pentru includerea ipotezelor tehnice). În absența unor distribuții similare pentru prețurile gazelor naturale, acestea sunt calculate pornind de la cea de-a 25-a percentilă și cea de-a 75-a percentilă a unei distribuții bazate pe erorile recente de prognoză aferente cotațiilor futures ale gazelor naturale. În plus, se ia în considerare o ipoteză privind prețuri constante atât pentru petrol, cât și pentru gazele naturale.

Impactul acestor traiectorii alternative este evaluat cu ajutorul unei serii de modele macroeconomice elaborate de experții Eurosistemului și ai BCE și utilizate în proiecții. Impactul mediu asupra creșterii PIB real și asupra inflației la nivelul tuturor acestor modele este prezentat în tabelul de mai jos. Rezultatele sugerează că cele mai mari deviații în sensul creșterii de la proiecțiile de bază privind inflația IAPC se înregistrează pentru cea de-a 75-a percentilă în primii doi ani ai orizontului de proiecție, iar în cazul ipotezei privind prețuri constante ale petrolului și ale gazelor naturale, în anul 2024. În scenariul bazat pe traiectoria constantă, inflația IAPC este de 2,9% în 2024. În schimb, în scenariul bazat pe cea de-a 25-a percentilă, inflația IAPC se reduce la 1,6% în 2024. Impactul asupra creșterii PIB real este de −0,1 puncte procentuale atât în 2023, cât și în 2024 pentru cea de-a 75-a percentilă și ipoteza privind prețurile constante, în timp ce traiectoria bazată pe cea de-a 25-a percentilă ar implica o creștere mai mare cu 0,1 puncte procentuale în 2023 și cu 0,2 puncte procentuale în 2024.

Tabel

Impactul traiectoriilor alternative ale prețurilor produselor energetice

Notă: Cea de-a 25-a percentilă și cea de-a 75-a percentilă se referă la densitățile neutre implicite calculate folosind opțiuni pentru prețul petrolului la data de 22 august 2022 și, în cazul prețurilor gazelor naturale, la o distribuție bazată pe erorile recente de prognoză referitoare la cotațiile futures ale gazelor naturale. Prețurile constante ale petrolului și ale gazelor naturale iau în considerare valoarea aferentă la aceeași dată. Efectele macroeconomice sunt prezentate ca medii ale unei serii de modele macroeconomice elaborate de experții BCE și ai Eurosistemului.

Caseta 5
Prognoze ale altor instituții

Prognoze pentru zona euro au fost elaborate atât de organizații internaționale, cât și de instituții din sectorul privat. Totuși, acestea nu sunt direct comparabile una cu cealaltă sau cu proiecțiile macroeconomice realizate de experții BCE, întrucât au fost finalizate la momente diferite. În plus, proiecțiile utilizează metode diverse pentru stabilirea ipotezelor privind variabilele fiscale, financiare și externe, inclusiv cotațiile petrolului și ale altor materii prime. Totodată, există diferențe între prognoze în ceea ce privește metodele de ajustare cu numărul zilelor lucrătoare.

Tabel

Comparația prognozelor recente privind creșterea PIB real și inflația IAPC în zona euro

(variații procentuale anuale)

Sursa: MJEconomics for the Euro Zone Barometer, 18 august 2022 (datele pentru anul 2024 sunt preluate din sondajul realizat în luna iulie 2022); Consensus Economics Forecasts, 11 august 2022 (datele pentru anul 2024 sunt preluate din sondajul realizat în luna iulie 2022); IMF World Economic Outlook, 26 iulie 2022; Sondajul BCE în rândul specialiștilor în prognoză (Survey of Professional Forecasters) pentru trimestrul III 2022, 22 iulie 2022; Previziunile economice intermediare ale Comisiei Europene, vara anului 2021, 14 iulie 2022; Economic Outlook 111, OCDE, 8 iunie 2021.
Notă: Proiecțiile macroeconomice ale experților BCE prezintă ritmuri anuale de creștere ajustate cu numărul zilelor lucrătoare, în timp ce Comisia Europeană și FMI prezintă dinamici anuale neajustate cu numărul zilelor lucrătoare pe an. Celelalte prognoze nu specifică dacă datele sunt ajustate sau nu cu numărul zilelor lucrătoare. Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții.

Proiecțiile experților BCE din luna septembrie 2022 privind creșterea PIB sunt superioare altor prognoze pentru 2022, dar inferioare majorității acestora pentru 2023, în timp ce cele privind inflația depășesc majoritatea celorlalte prognoze pe parcursul întregului orizont de proiecție. Proiecțiile experților BCE privind creșterea economică se situează ușor peste intervalul altor prognoze pentru 2022 (posibil ca urmare a includerii celor mai recente revizuiri în sens ascendent ale datelor pentru semestrul I), dar sunt inferioare majorității celorlalte prognoze pentru 2023 și sunt în concordanță cu alte prognoze pentru 2024. În ceea ce privește inflația, proiecția experților BCE este superioară majorității celorlalte prognoze pe parcursul întregului orizont de proiecție, mai ales în 2023, probabil ca urmare a datei-limită mai recente și a ipotezelor tehnice mai actualizate, care sugerează presiuni mai puternice și mai persistente asupra prețurilor și, implicit, o inflație mai ridicată.

© Banca Centrală Europeană 2022

Adresa poștală: 60640 Frankfurt am Main, Germany
Telefon: +49 69 1344 0
Website: www.ecb.europa.eu

Toate drepturile rezervate. Reproducerea informațiilor în scopuri educative și necomerciale este permisă numai cu indicarea sursei.

Pentru terminologia specifică, vă rugăm să consultați glosarul BCE .

HTML ISSN 2529-4598, QB-CE-22-002-RO-Q


  1. Data-limită pentru includerea ipotezelor tehnice, precum cele referitoare la prețurile petrolului și cursurile de schimb, a fost 22 august 2022. Proiecțiile privind economia globală au fost finalizate la 15 august 2022, iar proiecțiile macroeconomice pentru zona euro, la 25 august 2022. Exercițiul actual de proiecție se referă la perioada 2022-2024. Proiecțiile care acoperă un orizont atât de îndelungat sunt marcate de incertitudini foarte pronunțate, aspect care ar trebui avut în vedere la interpretarea proiecțiilor macroeconomice. A se vedea articolul intitulat „An assessment of Eurosystem staff macroeconomic projections” din Buletinul lunar al BCE – mai 2013. La adresa http://www.ecb.europa.eu/pub/projections/html/index.en.html pot fi consultate, într-o versiune accesibilă, datele care stau la baza tabelelor și graficelor. O bază de date completă conținând proiecțiile macroeconomice anterioare ale experților BCE și ai Eurosistemului este disponibilă la adresa https://sdw.ecb.europa.eu/browseSelection.do?node=5275746.

  2. După data-limită de 22 august 2022, livrările de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 1 au fost suspendate pe termen nedefinit, ceea ce a redus semnificativ livrările de gaze naturale din Rusia către zona euro. Această situație prezintă un risc în sensul scăderii la adresa ipotezelor privind aprovizionarea cu gaze naturale care fundamentează proiecțiile de bază ale experților BCE, în cazul în care lipsa furnizării de gaze naturale prin acest gazoduct nu poate fi acoperită printr-o ofertă alternativă.

  3. Derogările prevăzute de acest acord implică faptul că economiile efective vor varia în funcție de țară și, prin urmare, vor fi semnificativ mai reduse la nivelul zonei euro în ansamblu. S-au convenit exceptări totale pentru statele membre care nu sunt conectate la rețeaua de gaze naturale a UE (Irlanda, Cipru și Malta), precum și exceptări parțiale pentru țările cu conexiuni limitate la alte state membre (Belgia, Grecia, Spania, Italia și Portugalia). A se vedea Regulamentul Consiliului privind măsuri coordonate de reducere a cererii de gaze din 4 august 2022.

  4. Deși gradul de dependență a Italiei de gazele naturale din Rusia a fost similar cu cel al Germaniei înainte de invadarea Ucrainei, se previzionează că nivelurile de stocare a gazelor naturale în perioada iernii vor fi mai puțin critice în Italia, datorită substituirii reușite cu gaze naturale din Algeria, care se presupune că va continua.

  5. Proiecțiile fiscale includ numai măsurile discreționare care, la data-limită, au fost deja aprobate de parlamente sau au primit susținerea autorităților guvernamentale și care sunt prezentate în detaliu și susceptibile de a fi adoptate în cadrul procesului legislativ.

  6. Economiile acumulate în perioada pandemiei s-au concentrat îndeosebi în cadrul gospodăriilor mai înstărite ale populației. A se vedea Dossche, M., Georgarakos, D., Kolndrekaj, A. și Tavares, F., „Household saving during the COVID-19 pandemic and implications for the recovery of consumption”, Buletin economic, BCE, ediția 5/2022.

  7. Ipoteza privind randamentele nominale ale obligațiunilor de stat cu scadența la 10 ani din zona euro se bazează pe media ponderată cu PIB anual a randamentelor medii ale obligațiunilor de referință cu scadența la 10 ani ale țărilor din zona euro, extinsă utilizând traiectoria forward, derivată din randamentul la par al tuturor obligațiunilor pe 10 ani din zona euro estimat de BCE, discrepanța inițială dintre cele două serii fiind menținută constantă pe parcursul orizontului de proiecție. Se presupune că spread-urile dintre randamentele obligațiunilor de stat specifice fiecărei țări și media corespunzătoare zonei euro vor rămâne constante în cadrul orizontului de proiecție.

  8. Coeficientul q al lui Tobin reprezintă valoarea unei locuințe existente împărțită la costul său de construcție.

  9. Elasticitatea substituției pentru reducerile producției în scenariul în sensul scăderii se obține utilizând abordarea bazată pe funcția de producție de tipul elasticității constante a substituției (constant elasticity of substitution – CES) în Bachmann, R., Baqaee, D., Bayer, C., Kuhn, M., Löschel, A., Moll, B., Peichl, A., Pittel, K. și Schularick, M., „What If? The Economic Effects for Germany of a Stop of Energy Imports from Russia”, ECONtribute Policy Brief, nr. 28, martie 2022, completată de Borin, A., Conteduca, F. P., Di Stefano, E., Gunnella, V., Mancini, M. și Panon, L., „Quantitative assessment of the economic impact of the trade disruptions following the Russian invasion of Ukraine”, Occasional Papers, nr. 700, Banca d’Italia, iunie 2022. O astfel de elasticitate se referă la posibilitatea de a substitui produsele energetice importate cu resurse energetice interne sau, de o manieră mai generală, la gradul în care agenții economici sunt dispuși să își realoce cheltuielile de la energia importată la alte produse.

  10. Angelini, E., Bokan, N., Christoffel, K., Ciccarelli, M. și Zimic, S., „Introducing ECB-BASE: The blueprint of the new ECB semi-structural model for the euro area”, Working Paper Series, nr. 2315, BCE, septembrie 2019.

  11. Excluzând măsurile compensatorii asociate scumpirii produselor energetice, aprobate de autoritățile guvernamentale înainte de 24 februarie, sprijinul total acordat ca răspuns la război se ridică la 1,2% din PIB în 2022. Se previzionează că, în 2022, acesta va avea un impact de 0,5 puncte procentuale asupra creșterii economice și de −0,6 puncte procentuale asupra inflației, niveluri ușor superioare celor estimate în proiecțiile din luna iunie. Potrivit estimărilor, în anul 2023, date fiind calendarul și structura măsurilor, impactul asupra creșterii se va disipa, iar cel asupra inflației va fi, în linii mari, inversat.

Annexes
8 September 2022