Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de
  • COMUNICAT DE PRESĂ

Contrafacerea bancnotelor euro s-a situat la un nivel minim istoric în anul 2020

22 ianuarie 2021

  • 460 000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulație în 2020, un nivel minim istoric în raport cu volumul bancnotelor aflate în circulație
  • Circa două treimi din total au fost bancnote de 20 EUR și de 50 EUR
  • Bancnotele euro rămân un mijloc de plată sigur și de încredere
  • Toate bancnotele euro pot fi verificate utilizând metoda „atinge, privește, înclină”

Aproximativ 460 000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulație în 2020 (220 000 în semestrul II 2020), cifră care reprezintă o scădere de 17,7% față de anul 2019. Bancnotele de 20 EUR și de 50 EUR au continuat să înregistreze cel mai mare număr de contrafaceri. Cumulate, ponderile acestora au reprezentat circa două treimi din total. 94,5% dintre bancnotele contrafăcute au fost identificate în țări din zona euro, în timp ce 2,8% au provenit din state membre ale UE din afara zonei euro și 2,7% din alte regiuni ale lumii.

Probabilitatea de a primi o bancnotă contrafăcută este foarte redusă, întrucât numărul bancnotelor contrafăcute rămâne foarte scăzut în raport cu cele peste 25 de miliarde de bancnote euro aflate în circulație. În anul 2020, au fost detectate 17 bancnote contrafăcute la 1 milion de bancnote autentice aflate în circulație, un nivel minim istoric (a se vedea graficul de mai jos).

Reproduceri de calitate inferioară sunt retrase în mod continuu din circulație. Toate sunt ușor de detectat, întrucât nu conțin elemente de siguranță sau prezintă imitații foarte slabe calitativ ale acestora. Încă de la introducerea primei serii de bancnote euro, Eurosistemul – Banca Centrală Europeană (BCE) și cele 19 bănci centrale naționale din zona euro – a încurajat cetățenii să dea dovadă de vigilență în privința bancnotelor primite. Vă puteți verifica bancnotele utilizând metoda simplă „atinge, privește, înclină”, prezentată atât în secțiunea specifică a website-ului BCE, cât și pe website-urile băncilor centrale naționale. De asemenea, Eurosistemul ajută agenții profesioniști care operează cu numerar să asigure că aparatele de sortare și de procesare a bancnotelor pot identifica în mod precis bancnotele contrafăcute, permițând retragerea acestora din circulație.

Utilizarea de bancnote contrafăcute pentru efectuarea plăților reprezintă o infracțiune pasibilă de urmărire penală. Dacă primiți o bancnotă suspectă, verificați-o prin comparație directă cu una despre care știți că este autentică. În cazul în care suspiciunile sunt confirmate, vă rugăm să contactați organele de poliție sau, în funcție de practica națională, banca centrală națională din țara dumneavoastră ori banca dumneavoastră comercială sau de retail. Eurosistemul sprijină organele de aplicare a legii în activitatea lor de combatere a contrafacerii de monedă.

Eurosistemul are datoria de a proteja integritatea bancnotelor euro și de a îmbunătăți în continuare tehnologia de producere a bancnotelor. Cea de-a doua serie de bancnote – seria „Europa” – asigură un grad sporit de siguranță a bancnotelor și contribuie la menținerea încrederii publice în moneda euro.

Numărul de bancnote contrafăcute detectate anual, raportat la 1 milion de bancnote autentice aflate în circulație

Cifre semestriale:

Perioada

S2 2017

S1 2018

S2 2018

S1 2019

S2 2019

S1 2020

S2 2020

Numărul de bancnote contrafăcute

363 000

301 000

262 000

251 000

308 000

240 000

220 000

Structura pe cupiuri în 2020:

Cupiură

5 EUR

10 EUR

20 EUR

50 EUR

100 EUR

200 EUR

500 EUR

Pondere în total

2,3%

16,0%

36,3%

30,9%

10,3%

3,0%

1,2%

Pentru întrebări din partea mass-media, persoana de contact este Esther Tejedor, tel.: +49 69 1344 95596.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media